Index rezumate

Dinamica polenului de Ambrosia artemisiifolia

de Faur Aurel, Ianovici Nicoleta
Facultatea de Chimie-Biologie-Geografie, Universitatea de Vest, Timișoara

Ambrosia artemisiifolia (sau elatior) este renumită datorită polenului său cu un înalt grad de alergenicitate, determinând la polinozici simptome exacerbate în perioada ei de înflorire.

Controlul poluării biologice a aerului cu polen de Ambrosia l-am realizat pe parcursul anilor 1999-2000 în cadrul stației de monitorizare aerobiologică din Timișoara cu un colector VPPS 2000 Lanzoni. Datele volumetrice înregistrate ne arată că Ambrosia produce mai mult polen decât toate celelalte plante ierboase anemofile luate în ansamblu. În anul 2000 înflorirea a durat 143 de zile, numărul total fiind de 2861 grăuncioare/m. Creșterea este de 3,5 ori mai mare față de anul 1999, cauza constituind-o temperatura ridicată și seceta prelungită, în special pentru sezonul de vară târzie.

În 1999 Timișoara părea mai putin poluată cu polen de Ambrosia decât orașele Szeged și Novi-Sad din euroregiunea Dunăre-Criș-Mureș-Tisa, ipoteză ce a fost infirmatã în anul 2000.

Ambrosia este o specie în curs de aclimatizare și naturalizare în țara noastră, tinzând să devinã un focar de iradiere. Având o capacitate de fructificare și vitalitate deosebit de mare, nu este exclusã posibilitatea unei "explozii ecologice " cu implicații majore asupra sănătății populatiei.