|
Velocitatea creșterii la copiii cu astm bronșic tratați cu corticosteroizi inhalatori de Paraschiva Chereches-Panta, Anca Zvoristeanu, Mircea NanulescuClinica Pediatrie III, UMF "Iuliu Hațieganu", Cluj-Napoca Redefinirea astmului bronșic ca boală inflamatorie cronică pulmonară a condus la modificarea strategiei terapeutice profilactice. Astfel, corticosteroizii administrați pe cale inhalatorie reprezintă terapia de elecție a astmului. În funcție de biodisponibilitatea preparatului utilizat, poate fi influențat axul hipotalamo-hipofizar, interferând cu velocitatea creșterii la copil. În studiul de față ne-am propus evaluarea retrospectivă a velocității creșterii la copilul cu astm bronșic în treapta 2 sau 3, tratat cu beclometazon dipropionat (BDP) administrat pe cale inhalatorie pe o durată de 12 luni. Lotul de studiu a constat din 128 copii cu astm bronșic (77 de sex masculin; 60,1% ) cu vârsta medie de 8,56±3,28 ani (între 3-16 ani) la care s-a administrat BDP în doze cuprinse între 300-500”g/zi. Lotul martor a constat din 33 copii cu astm bronșic (21 de sex masculin; 63,6% ) cu vârsta medie de 7,78±4,14 ani, la care s-a administrat fie o cromonă pe cale inhalatorie, fie un inhibitor de leucotriene. S-a apreciat creșterea în înalțime după 3, 6, respectivi 12 luni de tratament. Talia inițială a lotului studiat nu a diferit semnificativ în comparație cu talia lotului martor (126,01±27,06 cm față de 126,60±20,23 cm; p = 0,4547). După 3 luni de tratament, la lotul tratat cu BDP s-a contatat o creștere medie în înălțime de 1,55±2,39 cm, comparativ cu lotul martor la care creșterea a fost de 2,91±2,30 cm (p=0,0458). Aceste diferențe se accentuează după 6 luni de tratament (2,51±2,57cm față de 5,71±5,40 cm; p=0,0232), respectiv după 12 luni de tratament (5,29±4,93 cm față de 8,01±5,87 cm; p=0,0312). Analizând diferențiat velocitatea creșterii în funcție de sexe, la lotul tratat cu BDP, constatăm că la sexul masculin creșterea a fost mai amplă comparativ cu sexul feminin, însa diferențele nu au fost statistic semnificative. În concluzie, velocitatea creșterii este mai redusă la copilul cu astm bronșic tratat cu BDP comparativ cu copilul cu astm cu tratament nonsteroidian, iar diferența este mai importantă la sexul feminin. |