Cardiotoxicitatea comparată a fexofenadinei şi terfenadinei pe model experimental in vivo

Obiectiv: Studiul comparat al potenţialului proaritmogen al terfenadinei şi metabolitului său activ, fexofenadina, ambele H₁-antihistaminice din a doua generaţie.

Material şi metodă: S-au administrat terfenadină şi fexofenadină p.o., în doze diferite unui lot de şobolani albi, rasa Wistar şi s-au monitorizat parametri ECG înainte şi după administrarea H₁-antihistaminicului timp de 60-90 minute.

Rezultate: Terfenadina în doze de 0,5 mg/kgc, 1 mg/kgc, 50 mg/kgc şi 150 mg/kgc po la şobolan, a determinat bradicardie cu creşterea duratei QTc, cât şi variate aritmii, în special extrasistole ventriculare sistematizate. Fexofenadina în doze de 100 mg/kgc şi 150 mg/kgc po la şobolan nu a produs aritmii, dar în intervalul 25-40 minute de la administrarea orală s-a înregistrat bradicardie. După 45 minute traseele ECG s-au normalizat. În ambele experienţe animalele au supravieţuit.

Concluzii, discuţii: Terfenadina a manifestat acţiuni aritmogene indiferent de doză. Fexofenadina a produs bradicardie la anumite concentraţii plasmatice. Concluziile sunt corelate cu rezultatele experimentale ale unor colective de cercetători (Salata et al, 1995; Barbey et al, 1999; DuBuske, 1999) care arată că acţiunea aritmogenă a terfenadinei se datorează blocării curenţilor repolarizanţi de K⁺, în particular Ikr, dar şi prin interacţiune cu canalele L în stare inactivă ale Ca²⁺ (Liu et al, 1997). Aceeaşi autori susţin că fexofenadina nu acţionează pe canalele K⁺ şi nu produce aritmii.