Îngrijirea (tratamentul) astmului pe termen lung

• O abordare în trepte este folosită pentru a clasifica severitatea astmului şi pentru un ghid de tratament. Vezi figurile 4 şi 5. Numărul şi doza medicamentelor creşte proporţional cu severitatea astmului (o treaptă în sus) şi descreşte (o treaptă în jos) când astmul este sub control.

Prin suprimarea şi diminuarea inflamaţiei, astmul persistent este controlat mai eficient prin tratament pe termen lung decât tratând numai bronhoconstricţia acută şi simptomele asociate. Agenţii inflamatori, în special corticosteroizii inhalatori, sunt în prezent cele mai eficiente medicamente preventive pe termen lung.

Tratamentele recomandate sunt doar orientative. Terapia specifică este stabilită în funcţie de resursele locale şi de circumstanţele individuale ale pacientului.

• * Obţinerea controlului - există două modalităţi de obţinere a controlului în astm. Prima modalitate este preferată.
  • Obţineţi prompt controlul cu o terapie "de atac" (de exemplu, o cură scurtă de prednisolon sau corticoizi inhalatori în doze mai mari decât cele corespunzătoare nivelului de severitate al astmului pacientului) şi apoi se coboară o treaptă (step down).
  • Iniţiaţi tratamentul corespunzător nivelului de severitate şi apoi urcaţi o treaptă dacă este necesar (step up).
  • Pacienţii (şi părinţii) trebuie învăţaţi cum să foloseasă dispozitivele de inhalare. Fiecare dispozitiv are o tehnică specială.
• Step-up (se urcă cu o treaptă) dacă nu se obţine şi nu se menţine controlul. În general, ameliorarea trebuie să apară în mai puţin de o lună. Dar în primul rând verificaţi tehnica administrării medicamentelor, complianţa şi evitarea triggerilor.
• * Step-down (se coboară o treaptă) dacă se menţine controlul timp de cel puţin 3 luni; reducerea medicaţiei se face gradat. Scopul este de a reduce tratamentul până la medicaţia minimă necesară pentru menţinerea controlului.
• Revizuiţi tratamentul la fiecare 3-6 luni dacă astmul este controlat.
• Se consultă un specialist în astm când anumite condiţii clinice complică astmul (de exemplu, sinuzita), când pacientul nu răspunde optim la tratament sau când este necesar tratament de treapta 3 sau 4.

Scopul tratamentului este controlul astmului:

• simptome cronice minime (ideal deloc), inclusiv nocturne;
• acutizări minime (rare);
• fără apeluri de urgenţă;
• necesar minim de beta2-agonist;
• activitate normală, inclusiv efort;
• variabilitate PEF < 20%;
• PEF normal sau apropiat de normal;
• reacţii adverse medicamentoase minime sau nule.

Notă:

• * Stabiliţi controlul cât mai curând posibil (adăugând o cură scurtă de prednisolon sau corticoizi inhalatori în doze mai mari decât cele corespunzătoare nivelului iniţial de severitate). Apoi reduceţi tratamentul până la medicaţia minimă necesară pentru menţinerea controlului.
• Pacienţii trebuie să evite sau să controleze triggerii în fiecare treaptă.
• TOATE TRATAMENTELE TREBUIE SĂ INCLUDĂ EDUCAREA PACIENTULUI.

• Prezenţa uneia din trăsăturile de severitate este suficientă pentru a plasa pacientul în categoria respectivă.
• * Pacienţii din orice treaptă de severitate, chiar astm intermitent, pot avea crize severe.

Figura 4 - continuare

Scopul tratamentului este controlul astmului:

• simptome cronice minime (ideal deloc), inclusiv nocturne;
• acutizări minime (rare);
• fără apeluri de urgenţă;
• necesar minim de beta2-agonist;
• activitate normală, inclusiv efort;
• funcţie pulmonară normală;
• reacţii adverse medicamentoase minime sau nule.

Notă:

• Reţineţi: există puţine studii asupra tratamentului astmului la copii mici
• * Pacienţii trebuie să înceapă tratamentul de la treapta adecvată nivelului de severitate iniţială. O cură scurtă de prednisolon poate fi necesară pentru obţinerea rapidă a controlului.
• Pacienţii trebuie să evite sau să controleze triggerii indiferent de treaptă.
• TOATE TRATAMENTELE TREBUIE SĂ INCLUDĂ EDUCAREA PACIENTULUI.

Prezenţa uneia din trăsăturile de severitate este suficientă pentru a plasa pacientul în categoria respectivă.

Figura 5 - continuare

Cuprins